PetsHome.ro
Lumea Animalelor
NOTHOBRACHIUS GUENTHERI
Este o specie de pesti de apa dulce, care isi are originile in apele dulci ale raurilor, paraurilor si laculetelor de pe cuprinsul Insulei Zanzibar, din Africa.
Aceasta specie de pesti are un corp alungit, fusiform si putin turtit, pe laterale. Are un colorit general rosiatic, cu pete albastru turcoaz sau argintiu metalizate. Inotatoarele dorsala si anala sunt lungi si pastreaza, la baza, acelasi colorit ca si corpul. Spre margini, aceste doua inotatoare, devin verde-masliniu. Coada sa este in forma de evantai, cu un colorit asemanator cu al corpului, la baza sa, apoi devine verde-maslinie, partea exterioara fiind un adevarat curcubeu.
Pentru o buna intretinere a acestei specii de pesti, aveti nevoie de un acvariu cu un volum minim de aproximativ 40 de litri, cu o apa cu o duritate medie spre dura, cu o temperatura a apei cu valori cuprinse intre 20 si 30°C si cu un pH cu variatii intre 6.5 si 8. Solul trebuie sa fie alcatuit din nisip de corali, cu plante subacvatice pozitionate pe partile laterale si din spate ale acvariului, lasand centrul dedicat inotului. Efectuati schimbari perioadice si partiale ale apei din acvariu.
La maturitate, un exemplar din aceasta specie, atinge o lungime maxima de aproximativ 5 cm. Masculii se lupta intre ei mai tot timpul. Daca aveti un grup de masculi, acestia se vor intelege intre ei, dar nu fara sa se tachineze, de fiecare data cand au ocazia. Ei pot fi destul de duri cu femelele singure. Este recomandat sa mentineti intr-un acvariu un mascul impreuna cu cel putin doua femele.
Cel mai bine este, sa ii hraniti pe acesti pesti cu hrana vie, pentru un colorit spectaculos si cu maxim de impact vizual, dar accepta si hrana preparata sub forma de fulgi. Pentru imperechere trebuie sa aveti un mascul si doua femele intr-un acvariu separat. Femela depune aproximativ 60 de oua. Puietul eclozeaza dupa o perioada de incubatie de aproximativ 8 pana la 12 saptamani. Reproducerea, la aceasta specie de pesti, este foarte usor de realizat.